SummerWinter
Menu

Concediu şi vară Tirol Austria Alpen Hall-Wattens

Bun venit în regiunea Hall-Wattens în inima Tirolului din Alpii austrieci: Vă aşteaptă zece sate idilice ( Absam, Baumkirchen, Fritzens, Gnadenwald, Mils, Thaur, Tulfes, Volders, Wattenberg, Wattens ), iar oraşul Hall în Tirol este unul dintre cele mai frumoase oraşe istorice din Austria. Natura şi cultura, tradiţia şi modernul, şarmul citadin şi liniştea pastorală oferă contradicţii interesante şi simbioze neaşteptate – timp de 365 zile pe an. Regiunea are numeroase puncte de interes turistic, pornind de la centrul istoric al oraşului Hall, şi până la lumea de cristal Swarowski şi monedele Hall cu turnul de monetărie, până la Biserica de Pelerinaj din Absam.

Deasemenea se pot descoperi şi alte puncte de interes în oraşul învecinat Innsburck: Acoperişul de Aur (Das Goldene Dachl), pârtia de sărituri cu schiurile Bergisel, sau stadionul Tivoli cu Campionatul European de Fotbal. Punctele de interes cultural sau sportiv fac din regiunea Hall-Wattens un punct de atracţie pentru concedii şi excursii pentru toţi cei care caută locuri deosebite. Posibilităţile numeroase de shopping, locurile de cazare primitoare, indiferent dacă e vorba de ferme ţărăneşti, pensiuni, locuinţe de vacanţă sau hoteluri şi o multitudine de oferte gatsronomice sunt alte argumente care conving. În regiunea Hall-Wattens se poate ajunge foarte uşor cu maşina, cu trenul, cu autobuzul sau cu avionul.

Excursii în una dintre cele mai frumoase regiuni din Tirol/ Austria

Vara, amatorii de natură şi de sport beneficiază de toate posibilităţile: valea Inn-ului, muntele Karwendel şi Prealpii Tuxen se prezintă ca un adevărat „El Dorado” pentru drumeţii, plimbări cu bicicletele şi cu mountainbike, Nordic Walking, căţărări sau înot.

Plimbări, munţi, plăceri cultuale şi culinare în mijlocul naturii feerice din inima Tirolului

Puteţi obţine toate informaţiile pentru un concediu în regiunea Hall-Wattens din Tirol de pe pagina noastră de web în limba engleză (clic aici) sau în limba germană (clic aici).